Lumi paralele și transcederea propriului Eu
Prefață
În acest volum am adunat texte/ articole cu un caracter filosofico-științific. Ideile espuse aici sunt inspirate din anticile Scripturi Vede care sunt cosiderate veridice din punct de vedere istoric și științific, adică empiric și rațional. Studiind volumul integral cititorul se va convinge în acest lucru.
În ambele Volume sunt incluse imaginile picturilor lui celebrul pictor, călător, savant rus Nicolay Rerich care sa preocupat intens de studiul lumii orientele, a studiat chiar și a publicat volume inspirîndu-se de literatura vedică.
În încheierea volumlui este prezentat un studiu în rezumat din opera celebrului savant, inteligent, om al culturii universale, sfânt în cuvinte și fapte originar din Bengalia Șrila Bhaktivinoda Thakur.
Sper ca această contibuție expusă în format scris să fie în folosul culturii spirituale a poporului nostru și a întregii comunități intelectuale pentru a mări binele în și dintre toate ființele vii dar mai întâi la oameni.
Cu mare respect Igor Florea
Lumi paralele și transcederea propriului Eu
Trăim într-o lume duală și nu prea este clar prioritate cărei părți este oferită de către noi. Majoritatea filosofilor, mai ales anticii și idealiștii dar și savanții atei, materialiști vorbesc despre aceste lumi oarecum trăite, percepute de om. În continuare am să aduc exemple.
Și cred că o să încep de la capăt, faimosul Sigmund Freud scrie în lucrarea sa „Scriitorul și activitatea fantasmatică” că inițial omul are tendința de a se eschiva de la realitate, de a o nega și pentru copil (el începe descrierea de la copii) acest substitut „drăguț” pentru realitatea obiectivă este jocul. Jocul este a doua sa realitate dacă nu chiar prima, pentru că el investește în ea emoțional cogntiv și comportamental, practic la maxim, cât îi permit circumstanțele. Apoi crescând se întâmplă un lucru foarte interesant această „realitate”- joc, care a fost a doua sa natură nu dispare ci se transformă într-un alt tip, sau mai exact tipuri. Este evident această schimbare are loc la granița dintre copilărie și adolescență atunci când au loc transformări hormonale în organism. Și Freud inițial spune că aceste fantasme se categorizează în mai multe tipuri, datorită diferitor factori, ce influențează personalitatea individului, dar apoi el definește (evidențiază) două grupuri sau tipuri centrale: 1) fantasme erotice; și 2) fantasmele privind statul social sau fantasmele de ambiție și de definire a personalității.
El spune următorul lucru: Femeia tânără este dominată în exclusivitate de dorințele erotice, căci ambiția ei este subordonată de obicei sentimentului de iubire. La bărbatul tânăr, sunt destul de puternice, alături de dorințe erotice, dorințele egoiste și ambițioase. Nu vrem să subliniem opoziția dintre cele două categorii mai curând frecventa lor înbinare.
Apoi el menționează: Există motive suficient de puternice pentru a tăinui fantasmele. Femeia bine crescută trebuie să manifeste doar un minim de dorințe erotice, iar bărbatul trebuie să învețe să-și reprime orgoliul excesiv, pentru a se putea integra într-o societate, în care există îndeajuns de mulți indivizi cu pretenții asemănătoare.
El ia aceste date din experiență psihanalitică, pentru că nevrotii, după cum spune el, au nevoie de a se destăinui. Aceasta are efectul său terapeutic, destăinuirea momentelor intime, a fantasmelor din viața sa.
În celebra Bhagavad-Gita se spune următorul lucru: voluptatea, pofta, dorința de a primi plăcere pe baza alt cuiva nu poate fi satisfăcută în totalmante, din contra cu cât mai mult se încearcă să fie satisfăcută cu atât dorința crește. Asta ar fi ca și cum se întămplă atunci când se aruncă lemne pe foc, aruncând lemne în foc, la prima vedere, pare că se stinge, sau se micșorează, focul, dar apoi el reia cu mai multă amploare Așa stau lucrurile și deci, aici. După nesatisfacerea dorinței apare iritarea, după iritare apare furia iar furia este deja elementul distrugător, plus la asta ea îl lipsește pe om de inteligență. Și deci cu cât e mai mare amploarea furiei cu atât inteligența scade, în raport invers proporțional.
Sexul și agresivitatea sunt elementele pe care se bazează întreaga viața a individului. Cercetările recente demonstrează asta, și deci cum am spus, ele sunt interdependente. Dacă se analizeazăm un film contemporan, un film de acțiune. Pe ce se bazează el? Pe bătăi și sex. Deci curajul femeii constă în capacitatea de a se dezbrăca în public și a reproduce comportamente pe cât se poate de „virtuoase”. Iar bărbatul este erou atunci când a omorât cât se poate de mai multe persoane posibile.
Revenind la subiectul inițial și anume la faptul că oamenii trăiesc două lumi paralele una reală și alta ireală unde se includ fantsmele, reveriile și visele (cele din timpul somnului). Ele deci străpung toate trei timpuri ale omului: trecut prezent și viitor.
Putem afirma că oamenii au tendința de a evada o perioadă destul de semnificativă din timpul său în iluzii, fantasme, anume cu scopul de a fugi de realitate, pentru că ea este oarecum dură, urâtă și seacă, lipsită de valoare și farmec și nu este firească într-un oarecare mod omenilor. Putem observa cum oamenii după o grea zi de lucru se încadrează în activități de tipul: privitul filmelor, TV, distracții, jocuri, citirea romanilor etc. Sau chiar o fac și în timpul serviciului, nu contează, ideia este că ei au această tendință, tendința de a evada de la realitate într-o lume fantastică.
Alt aspect al acestei teme, încă și mai interesant, este faptul că oamenii care tinde spre autoactualizare, realizare de sine, care tinde spre transcendent, metafizică exact asta o fac. Fug de la „realitatea obiectivă” evadează într-o altă existență să ne amintim de „Mitul Cavernei” sau „Peștera” lui Socrate. Acei oameni ce stau înlănțuiți în această peșteră, și privesc umbrele ce joacă pe peretele din față lor, și acea persoană care totuși reușește să iasă din această peșteră, să iasă din „realitatea obiectivă” a acelor înlănțuiți. El vede soarele, cerul, copacii înfloriți și iarbă verde. Și în acel moment la el se trezește o compasiune pentru cei din peșteră, el înțelege concomitent starea precară a indivizilor care trăiesc în lumișoara lor și doresc să extragă din ea cât mai multă așa numita „fericire”. Asemănător cu asta se poate de redat experiența persoanei care merge pe calea autorealizării spirituale, dar important, foarte important, să nu confundăm aceste lucruri cu rezultatele a unei intoxicații de droguri sau alcohol. Ele sunt de fapt asemănătoare, dar totalmente opuse. Asta ar fi cum am privi cerul în fântână, cu cât e mai adâncă fântâna, cu atât se pare că privim mai în înalt bolta cerească, de fapt lucrurile nu stau așa. Deci asta este o iluzie. Intoxicația alcoolică sau „strările de bine” ce se produc în urma consumului de droguri sunt stări materiale sau naturale deoarece sunt produsede substanțe chimice sau plante care la rândul său sunt elemente din natură, natură fizică sau natură materială. Ele nu am nimic în comun cu elementul transcendendent sau spiritual (decât doar aparența).
Revenind la peștera lui Socrate, interesant cum sar primi dacă: pe lângă umbre, „realitatea” încătușaților ei vor fi avut: vise, fantasme și jocuri. Cum ar fi privite toaote astea de cel descătușat, eliberat? Era cred eu asemenea unui vis în vis, sau iluziei în iluzie. Ceva de genul Inception☺. Este de fapt înfricoșător și tragic.
Am vrut să descriu mai departe planurile existenței, structurate în urmtorul mod, am preluat-o de la faimosul psiholog și filosof A. Hakimov, deci există trei tipuri de realități:
1) sfera transcendentală: aici se include meditația stările de conștiință extinsă, extaz transcendental. 2) realitatea obiectivă: aici sunt responsabilitățile sociale, serviciu familie, casă, masă, mașină etc. 3) sfera iluziei: fantasme, reverii, halucinații, „stări de bine” în urma intoxicației de drog și alcool. Așa dar omul oscilează între toate astea și evident el poate să se înalțe și să coboare, să coboare și să se înalțe. Uneori se spune că este mai bine să coboare ca să aibă posibilitatea să privească viața dintr o altă perspectivă apoi de obicei acești oameni, ce se află la fundul vieții, se pot brusc înălța, dar această cale, este periculoasă. Însă atunci când omul trăiește în „realitatea obiectivă” el de regulă se teme de schimbare, de o altă viață, și asta nu este chiar bine, pentru el, pentru că el nu progresează, el stă pe loc. Iar cea ce e nemișcat prinde mușchi, se acoperă de colb, putrezește, cu alte cuvinte se împute...
De aceia uneori e mai bine ca omul să coboare în realitatea iluziei, acelei mizerii ale vieții pentru ca să se ridice brusc, dar asta este cum am mai menționat periculos. Mai bine desigur este ca să se ridice direct spre transcendent asta este cea mai bună cale. Rareori cine procedează așa, dar așa este foarte bine și sigur.
Revenind la lumea duală care este przentă și în viața transcedentalistului, dar ea este cum am stabilit, de altă natură de o altă valoare calitativă decât iluzia materilă, ia nu are consecințe negative sau reacții adverse cum este în cazul iluziei materiale: frustrare, boli, dureri de cap, dezamăgire, tristețe și nebunie.
Este necesar ca aceste lucruri să se cunoască, pentru că în primul rând să putem opera cu ele, în al doilea rând să putem distinge una o față de alta. Și în al treila rând pentru ca să avem posibilitatea lărgirii, pentru noi, a alternativelor alegerii, din care să putem prelua varianta existenței, celei potrivite nou, altfel spus s-o alegem pe cea apropiată naturii noastre autentice.